Bose Hearphones te ajută să auzi mai bine în aglomerație

de: Alexandru Puiu
12 12. 2016

Datorită portofoliului de patente pe care îl deține, Bose s-a decis să lanseze o altfel de pereche de căști – Bose Hearphones sunt menite să te ajute să auzi mai bine.

Cei de la Bose au câteva decenii de dezvoltare a unor soluții audio de foarte bună calitate. Când vine vorba de căști, boxe și sisteme audio surround, unii sunt de părere că Bose are cele mai bune produse din punctul de vedere al calității și performanței. Tot cei de la Bose însă, au un departament de cercetare și dezvoltare care lucrează constant la soluții audio profesionale cu aplicabilitate în foarte multe domenii. Ca exemplu, aceeași companie este lider în domeniul căștilor utilizate în elicoptere.

După ce au perfecționat timp de câteva decenii tehnologia de anulare a zgomotului de fond – Acoustic Noise Cancelling, cei de la Bose s-au decis să o utilizeze într-o pereche de căști care vă ajută să auziți mai bine. Acestea sunt intitulate Bose Hearphones și vin poziționate după gât cu căștile efective de tip in-ear. Magia se produce cu o combinație de software și hardware.

Căștile sunt dotate cu un set de microfoane de calitate foarte bună ce captează o plajă foate mare de frecvențe. Cu ajutorul aplicaței gratuite de mobil Hear, puteți filtra frecvențele pe care vreți să le auziți mai tare sau mai încet. Presetate sunt filtre pentru voci, care vă vor ajuta să vă auziți mai bine prietenii într-un bar. Dacă aveți dificultăți în a înțelege persoanele care vorbesc limbi străine într-un mediu aglomerat, Bose Hearphones vă vor permite să vă concentrați mai mult doar pe vocea lor. La final, este ca și cum ați face focus pe vocea unei persoane, amplificând doar acele frecvențe. Noua funcție intitulată Active Noise Reduction funcționează similar cu Acoustin Noise Cancelling, dar elimină zgomotul de fond cu scopul amplificării volumului conversațiilor.

Momentan, noile căști Bose Hearphones nu au un preț sau o dată de lansare, dar nu ar trebui să dureze mai multe de câteva săptămâni până când vor fi detaliate aceste particularități.